Mexic: Ghid complet de vacanță

Mexic este genul de destinație care îți intră în suflet și nu mai pleacă. Cu plaje spectaculoase, ruine mayase pline de mister, orașe coloniale colorate și o gastronomie care îți răsfață papilele gustative, această țară are ceva pentru fiecare. Dacă visezi la zile leneșe pe plajele din Cancun, la explorarea piramidelor din Chichén Itzá sau la o aventură culinară în Mexico City, Mexic te așteaptă cu brațele deschise.

Pregătește-ți bagajul și hai să descoperim împreună cum să te bucuri la maximum de această călătorie!

Când să vizitezi Mexicul?

Perioada ideală de călătorie depinde de preferințele tale și de activitățile pe care vrei să le faci. Dacă îți dorești soare și temperaturi plăcute, perioada decembrie – aprilie este cea mai potrivită. Cerul este senin, plajele sunt perfecte, iar vremea te îmbie la explorare. Este însă și sezonul de vârf, ceea ce înseamnă mai mulți turiști și prețuri ușor mai ridicate. Dacă preferi mai multă liniște și oferte mai accesibile, lunile mai – iunie sunt ideale, deși temperaturile sunt ridicate. Pentru o experiență autentică, poți planifica vacanța în jurul festivalurilor mari, precum Día de los Muertos (1-2 noiembrie) sau Guelaguetza din Oaxaca (iulie), care oferă o incursiune spectaculoasă în cultura mexicană.

Destinații de top în Mexic

Cancún, paradisul apelor turcoaz și al relaxării tropicale

Cancun și Riviera Maya

Apele turcoaz ale Caraibelor, resorturi all-inclusive și viață de noapte vibrantă – Cancun este un paradis pentru iubitorii de soare și distracție. Dacă vrei un vibe mai relaxat, explorează Tulum, cu plajele sale sălbatice și ruinele cocoțate pe stânci. Playa del Carmen, situată între Cancun și Tulum, este locul perfect pentru o combinație de relaxare și aventură, cu acces la faimoasele cenote și parcuri tematice ca Xcaret și Xel-Há. Pe lângă acestea, Isla Mujeres și Cozumel sunt insule de vis, perfecte pentru snorkeling și scufundări printre recifele de corali. Dacă vrei să te bucuri de o plajă spectaculoasă mai puțin aglomerată, Akumal este o alegere excelentă, fiind cunoscută pentru broaștele țestoase care înoată în apropierea țărmului.

Mexico City

Capitala Mexicului este o explozie de cultură și gastronomie. Vizitează Zócalo, Muzeul Frida Kahlo și Piramidele de la Teotihuacán, unde poți urca pe impresionanta Piramidă a Soarelui. Străzile coloniale din cartierul Coyoacán îți oferă o atmosferă boemă, iar piețele locale te așteaptă cu preparate autentice mexicane. Dacă ești pasionat de artă, nu rata Palacio de Bellas Artes, un simbol arhitectural uimitor.

Chichén Itzá, moștenirea fascinantă a civilizației mayașe

Chichén Itzá

Unul dintre cele șapte minuni ale lumii moderne, acest oraș mayas este un must-see pentru orice pasionat de istorie și arheologie. Pe lângă piramida Kukulkán, explorează Cenote Sagrado, unde vechii mayași își făceau ritualurile sacre. Dacă vrei o experiență mai puțin aglomerată, vizitează și Ek Balam, o altă ruină mayasă spectaculoasă.

Oaxaca

Un oraș colonial fermecător, renumit pentru mâncarea tradițională (mole oaxaqueño) și pentru piețele sale vibrante. Aici vei descoperi și Mezcalul, băutura tradițională mexicană. De asemenea, merită să explorezi Hierve el Agua, niște formațiuni stâncoase unice care par a fi cascade înghețate, dar și faimoasa Monte Albán, un sit arheologic impresionant.

Ce să faci în Mexic?

Mexic este faimos pentru cenotele sale – peșteri cu apă cristalină în care poți înota și face snorkeling. Dos Ojos, Gran Cenote și Cenote Ik Kil sunt printre cele mai spectaculoase și oferă o experiență incredibilă în inima naturii. În perioada iunie-septembrie, ai șansa să înoți alături de rechinii-balenă în largul coastelor din Cancun și Isla Mujeres. Este o experiență unică, care îți va rămâne în memorie pentru totdeauna.
Nici mâncarea mexicană nu este de ocolit. Tacos, tamales, guacamole, ceviche: Mexic este un adevărat paradis culinar. Încearcă mâncarea stradală pentru o experiență autentică! Dacă ești în Mexico City, treci pe la El Huequito pentru cele mai bune tacos al pastor.

Palacio de Bellas Artes, eleganța culturală a orașului Mexic.

De câți bani ai nevoie în Mexic?

  • Transport: Un bilet de autobuz local costă în jur de 10 MXN (~0,5€), iar o cursă Uber prin Mexico City poate costa între 3-10€.
  • Mese: O masă la o taqueria costă în jur de 3-5€, iar o cină la un restaurant de lux poate ajunge la 30€.
  • Muzee și atracții: Intrarea la Muzeul Frida Kahlo este de aproximativ 12€, iar accesul la Chichén Itzá este de 25€.
  • Băuturi: O margarita bună costă în jur de 5€, iar o sticlă de Mezcal autentic poate varia între 15-50€.
Picture of Traian Iacob

Traian Iacob

Data publicării: 20/02/2025

Timp de citire: 4 minute

Distribuie

NEWSLETTER

Nu îți facem bagajele, dar îți putem trimite multe idei de vacanță